VREMEA. Se întorc NINSORILE. Prognoza meteo până sâmbătă

VREMEA. Se întorc NINSORILE. Prognoza meteo până sâmbătă
Publicat: 02/04/2014, 12:49
Actualizat: 29/07/2014, 21:21

VREMEA are o tendință de răcire începând din a doua zi a lui aprilie, iar în est și în sud-est valorile vor deveni normale pentru această perioadă. Norii vor fi numeroși în nord, în centru, în est, în sud-est și la munte însă ploile care pot să apăra vor aduce cantități foarte mici de apa.

La munte, la altitudini mari, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în Oltenia, în Banat și în Crișana ar putea să picure trecător.

Vântul va fi mai nervos în est, în sud-est și la munte iar la amiază se vor înregistra între 7 și 20 de grade Celsius.

În capitală se răcește, iar maximă va fi de cel mult 14 grade Celsius. Din a două parte a nopții norii vor începe să se adune, vântul va deveni moderat, iar dimineață vom avea în jur de 7 grade Celsius. Peste zi, vântul va fi mai nervos, iar mâine noapte va plouă slab.

Joi va plouă slab, local, în jumătatea nordică, iar vântul va fi nervos în Moldova, în sudul Banatului, în Dobrogea și la munte. Vineri va picură în nord, în nord-est și în centru, iar noaptea în sud și în sud-vest. Sâmbătă va plouă pe suprafețe mari în sud și în sud-vest, iar temperaturile scad în toată țara.

PROGNOZĂ METEO PÂNĂ SÂMBĂTĂ

JOI. Vremea se va menține caldă în regiunile intracarpatice și va fi apropiată de normalul termic al perioadei în restul teritoriului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi în jumătatea nordică a țării. Va plouă slab, local în Maramureș, Transilvania și Moldova, precum și la munte și numai izolat în celelalte regiuni. Trecător, în zonă montană înaltă, se vor semnala precipitații slabe, mixte. Vântul va suflă slab și moderat, cu intensificări mai ales în Moldova, sudul Banatului și Dobrogea, precum și în zonă montană înaltă. Temperaturile maxime vor marca o creștere ușoară și vor fi cuprinse între 12 și 22 de grade, mai scăzute pe litoral și în Moldova. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 2 și 10 grade. Dimineață și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceată. Presiunea atmosferica va fi în scădere ușoară.

VINERI. Valorile termice vor continuă să crească față de ziua anterioară, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această data în vestul, centrul și sudul țării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade, iar cele minime se vor încadra între 0 și 13 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și trecător ploi slabe pe arii restrânse, ziua în regiunile nordice, nord-estice și centrale, iar noaptea cu precădere în cele sudice și de sud-vest. Izolat, în zonă înaltă a Carpaților Orientali se vor semnala precipitații mixte. Vântul va suflă slab și moderat, cu intensificA£ri la munte, în prima parte a intervalului în Moldova, iar ulterior în regiunile sudice.

SÂMBĂTĂ. Vremea se va răci, mai ales în regiunile sud-vestice și sudice. Aici cerul va fi mai mult noros și temporar va plouă pe arii relativ extinse, în timp ce, în celelalte regiuni, deși vor fi înnorări, doar izolat vor fi posibile ploi. La munte, iar în a două parte a intervalului și în zonă deluroasă a Olteniei și Munteniei se vor semnala precipitații slabe, mixte. Vântul va prezența intensificări în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 și 19 grade, iar cele minime se vor încadra între -4 și 6 grade. Izolat în Moldova și în depresiunile intramontane ale Carpaților Orientali se va consemna brumă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa